Am tras linie la Campania „Pune Umărul!”

Pe 5 decembrie 2017 a avut loc şedinţa de totalizare a campaniei „Pune umărul! Lasă o altfel de urmă pe pământ!” lansată de AO „Femeia şi Copilul – Protecţie şi Sprijin” în luna iunie, 2017.

Scopul campaniei a fost îmbunătăţirea condiţiilor de trai al familiei Petco în s. Măşcăuţi, în care locuieşte o persoană cu dizabilităţi de vedere, şi o minoră, elevă la un Colegiu din capitală. La şedinţă au participat consilierii locali, colectivul primăriei Maşcăuţi şi serviciilor sociale de nivel local şi raional, reprezentanta DASPF Margareta Saviţchi, Vasile – beneficiarul direct al campaniei, membrii AO FCPS, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie şi poliţistul de sector. Şedinţa a fost deschisă cu salutul primarului localităţii, Valeriu Carţîn, care a menţionat implicarea în campanie a consiliului local şi angajaţilor primăriei fiecare pe dimensiunea sa, iar uneori – şi mai mult decât le stă în sarcinile de serviciu.

Coordonatoarea programului „Autoreprezentare şi suport în angajare”, Ala Ianenco, a adus la cunoştinţa celor prezenţi rezultatele campaniei, iar Svetlana Cernov a vorbit despre efectele indirecte ale campaniei şi a implicat actorii comunitari în discuţia privind asigurarea durabilităţii rezultatelor acesteia. Olga Lîsenco s-a referit la planificarea campaniei şi la etapele acesteia, precum şi la faptul, că principalul aliat în campanie a fost primăria Măşcăuţi şi primarul Valeriu Carţîn personal.

Vasile Petco a mulţumit pentru rezultatul obţinut şi a făcut, la rândul său, câteva promisiuni în faţa adunării, legate de implicarea sa în păstrarea în bună stare şi ordine a celor obţinute. Şi Aurelia Morărescu, secretarul Consiliului Local Măşcăuţi, şi-a exprimat opiniile referitor la campania, în care s-a implicat personal, menţionând consolidarea comunităţii în campanie, şi necesitatea de a ajuta şi alte familii, aflate în situaţii dificile.

Margareta Saviţchi s-a referit la perspectiva acordării unei unităţi de asistent personal pe o perioadă limitată beneficiarului campaniei, cu condiţia că acesta îţi va asuma şi anumite responsabilităţi în primul rând faţă de propria viaţă, şi faţă de poziţia şi rolul său în societate. Au vorbit consilierii locali, asistentul social comunitar, alţi specialişti.

Campania „Pune Umărul! Lasă o altfel de urmă pe pământ!” a avut o valoare de cca 82 088,73 lei. Aici se includ 26 910 lei achitaţi pentru lucrări efectuate de diferiţi meşteri, bani proveniţi din donaţiile persoanelor fizice şi alocările posibile din fondul de rezervă, făcute de Consiliul raional Criuleni şi de Fondul republican de susţinere socială a populaţiei; 37 812,75 lei –  valoarea materialelor de construcţie donate sau procurate. Valoarea lucrărilor efectuate de voluntari – 17 365,98 lei. Oricine doreşte să facă cunoştinţă cu materialele campaniei, se poate adresa la angajaţii AO „FCPS”, la sediul Asociaţiei, pe str. Păcii, 43, or. Criuleni.

VĂ MULŢUMIM TUTUROR PENTRU IMPLICARE ŞI SUSŢINERE!

În fotografii: aspecte de la şedinţa de totalizare şi din casa beneficiarilor.

            

 

 

© 2021. All rights reserved. Crafted with ♥ by Purple Media