Toamna se numără boboci şi … se evaluiază activismul părinţilor

Spre sfârșit de octombrie, în toiul toamnei, am cules primele rezultate ale implicării Cluburilor Părinților din gimnaziile Izbiște și Mașcăuți, raionul Criuleni, și Oxentea, raionul Dubăsari în procesul de scriere a proiectelor. După o perioadă de consultanță și suport de aproape cinci  luni privind elaborarea unei propuneri de  proiect, reprezentanții acestora au elaborat câte o cerere de minigrant.

Activitatea Clubului Părinţilor din Gimnaziul Măşcăuţi.

Au fost determinate necesitățile școlii cu privire la implementarea educației incluzive, provocările ce țin de prevenirea dizabilității prin prisma promovării mediului ambiant sănătos. În acest sens, Cluburile Părinților, cu sprijinul cadrelor didactice, elevilor voluntari din Consiliile de elevi au analizat problemele școlii și au identificat posibile strategii de intervenție pe care le-au reflectat cererea de minigrant cu estimarea costurilor necesare. Cei 25.000 lei pentru care au aplicat Cluburile Părinţilor pot fi folosiţi  pentru procurarea echipamentului necesar în realizarea activităţilor propuse. Practic, instituțiile de învățământ și Cluburile Părinților au pornit de la linia de start cu șanse egale, dânșii au fost puși în condiții de concurență. Astfel, la data de 22 octombrie a fost convocată ședința Comisiei de evaluare din cadrul AO FCPS, membrii căreia au analizat trei cereri de minigrant.  Comisia de evaluare a fost compusă din cinci membri: Victoria Secu, directoare executivă, Olga Lîsenco, coordonatoare program, Mariana Grajdian, contabilă, Tatiana Neculai și Maria Ogor, membre ale Consiliului de Administrare FCPS. Evaluarea cererilor a fost realizată în baza următoarelor criterii:

  • Relevanța obiectivelor și activităților proiectului cu problema identificată;
  • Originalitatea și inovația propunerii de proiect;
  • Relevanța activităților pentru școală, comunitate, beneficiari;
  • Calitatea mecanismului de monitorizare și evaluare a rezultatelor;
  • Bugetul proiectului și analiza raportului cost- eficienţă în concordanță cu activitățile planificate, descrierea per fiecare linie de buget;
  • Gradul de participare al cadrelor didactice, părinților și elevilor în implementarea proiectului;
  • Gradul de participare al școlii, Clubului Părinților în procesul de elaborare a cererii proiectului.

 

Clubul Părinţilor din Gimnaziul Izbişte – lucrul asupra proiectului.

În final, a fost selectată cererea de minigrant care a acumulat cel mai mare punctaj, venită de la Clubul Părinților din gimnaziul Oxentea, Dubăsari, prin care, și-au propus să îmbunătățească accesul elevilor din gimnaziu la apă potabilă de calitate prin promovarea mediului ambiant curat și sănătos, curățarea fântânii din curtea școlii care poate fi sursa de apă atât pentru pregătirea hranei cât și pentru consum, instalarea unei pompe și a filtrelor de apă.

Ideea proiectului Clubului Părinţilor de la Oxentea, discutată detaliat în echipă, cu implicarea inclusiv a elevilor.

”A fost o experiență unică, realizând acest exercițiu cu cadrele didactice, părinții și elevii am trăit momente de satisfacție, descoperire, deoarece am simțit dorința și interesul lor de a contribui la dezvoltarea școlii, la soluționarea unor probleme. Vă mulțumim, dragi parteneri,  părinți, tuturor celor implicați în acest exercițiu de elaborare a cererilor de proiect, ați demonstrat implicare activă, motivație și responsabilitate de a învăța ceva nou pentru a da viață ideilor voastre de proiect. Sperăm că această experiență obținută va fi un imbold care vă va încuraja să exprimați interesul pentru viitor și în cadrul altor proiecte” a menționat Ina Cazacu, coordonatoare program Educație Incluzivă în AO FCPS.

Aceasta activitate a fost realizată în cadrul proiectului „Incluziunea şcolară şi socială a copiilor cu dizabilităţi în raioanele Criuleni și Dubăsari”, susținut financiar de către IM Swedish Development Partner.