Monitorizăm calitatea incluziunii educaționale

La 12 și 13 decembrie 2018, AO FCPS a organizat două intruniri cu specialiștii Direcției Educație Criuleni și Direcției Generale Învățământ Dubăsari și specialiștii Serviciilor de Asistență Psihopedagogică (SAP).

Specialiști SAP Dubăsari cu sediul la Coșnița

Activitățile au avut ca scop analiza necesităților și problemelor întâlnite în sistemul educațional la capitolul Educație Incluzivă atât la etapa timpurie de dezvoltare a copilului, cât și la vârsta școlară. În acest sens, în ambele raioane, s-au pus în discuție cazuri concrete ale copiilor care sunt incluși in procesul educațional cu dificultate. Un motiv fiind nivelul scăzut de implicare al părinților în procesul de incluziune educațională, precum și rezistența lor în recunoașterea dificultăților și necesităților copilului. Specialiștii SAP au remarcat că, în condițiile în care părinții nu acceptă starea copilului, este dificil să evalueze complex copilul și să determine necesitățile lui specifice de dezvoltare, și ulterior să vină cu suport metodic și recomandări în adaptarea procesul educațional. O soluție propusă de către Ina Cazacu, coordonatoare program Educație Incluzivă din cadrul FCPS, în acest context,s-a referit la discuțiile individuale și consilierea psihologică a părinților care educă copii cu cerințe educaționale speciale (CES), pentru determinarea temerilor, asteptărilor, responsabilităților lor în procesul de incluziune. ”Părinții trebuie să cunoască despre riscurile și consecințele unei intervenții întârziate, să fie ajutați să ia decizii în favoarea copilului, deoarece ei nu conștientizează pe deplin situația reală ”.

Un alt subiect pus în discuție de către reprezentanții SAP Criuleni și Valentina Guzun, specialist în domeniul educației timpurii din cadrul Direcției Educație, a fost cu referire la necesitatea și procedura angajării unui psihopedagog în grădinițele în care sunt incluși copii cu dizabilități severe.

”Problemele cu privire la educația incluzivă timpurie apar, în mare parte, din lipsa instrumentelor clare pentru individualizarea procesului educațional, și mai ales din lipsa unui specialist de suport care să vină în ajutor atât copilului, cât și educatorului. Nu este ușor, uneori chiar e imposibil să obțiii sprijinul financiar din partea APL pentru angajarea unui psihopedagog ”, a remarcat Valentina Guzun.

În jurul mesei – specialiști DE Criuleni, SAP Criuleni și AO FCPS.

Specialistul în domeniul educației timpurii din cadrul Direcției Generale Învățământ Dubăsari, Natalia Bacioi și reprezentanții SAP au solicitat suportul FCPS în realizarea unui seminar practic cu comisiile multidisciplinare din grădinițe pe subiectul ”Comunicarea eficientă cu părinții care educă copii cu dizabilități ”

Spre finalul discuțiilor au fost stabilite acțiuni comune de intervenție pentru soluționarea cazurilor identificate, precum și monitorizarea situației copiilor cu CES care absolvesc clasele a IV și a IX în anul de studii 2018-2019.

Activitățile au fost realizate în cadrul proiectului ”Incluziunea școlară și socială a copiilor cu dizabilități”, finanțat de IM ”Swedish Development Partner”.