Pune Umărul! Lasă o altfel de urmă pe pământ!

Majoritatea dintre noi și-a început viața într-o familie, care ne-a dat șansa să cunoaștem dacă nu luxul și răsfățul, cel puțin bucuriile simple copilărești: dragostea mamei, grija tatălui, căldura sobei, dulceața caramelelor pregătite cu grijă de cei care ți-au dat viață, iar apoi au făcut tot posibilul să-ți fie un exemplu. Au început a clădi Omul din tine, spunându-ți povești și povețe, istorii despre strămoșii familiei, despre vise și planuri de viitor…
O istorie diferită au avut-o frații Alexandra și Vasile Petco din Mașcăuți, Criuleni.
Au venit pe lume într-o familie degradată de patima alcoolului. Vasile s-a născut cu deficiențe de vedere, care era posibil să fie corectate, la o vârstă fragedă, dar şansa a fost ratată .  Azi, la 19 ani, e persoană cu dizabilități severe de vedere, cu abilități neînsemnate de viață independentă, fără șanse de a mai vedea vreo dată…
Sanda, care are la moment 16 ani, probabil, că a reușit să trăiască viața unui adult, pusă în situația să fie elevă, îngrijitoare pentru frate, când avea nevoie de ea; dădacă pentru tată, care s-a îmbolnăvit și a stat la pat o bună perioadă de timp; să mențină gospodăria (calul, vaca, două capre); să sădească cartofi în grădină, să facă mici servicii sătenilor (cu căruța, plugul, să le ducă lapte în schimbul apei din fântâna lor); să meargă în zilele de odihnă la Butuceni, unde poți lucra la pensiune la spălat vase, 14 ore pe zi, în schimb să mănânci pe săturate și să aduci un ban acasă, chiar și cu prețul muncii ilegale de copil… Mama, în aceeași casă, în camera vecină, își vedea de viața sa cu alt bărbat, iar copiii și tata erau vecini de cealaltă parte a sobei…
În loc de povești și povețe, copiii au crescut într-un mediu pătruns de alcool, nepăsare, fără condiții elementare de igienă. În acest an Sanda a spus că nu mai are nevoie de mamă. Instanța a decis să susțină demersul fetei. Acum are o tutelă și speră să-și continue studiile, după absolvirea gimnaziului. Și-a ales o meserie utilă oamenilor.
Dar, pentru a avea unde reveni, după studii, și pentru a nu-și lăsa fratele în drum, Sanda a decis că în căsuța lor e nevoie de reparație.
Ea chiar a început să adune materiale de construcție: din banii căștigați a cumpărat 7 saci de ciment și 12 foi de ardezie, pentru reparația acoperișului…
Dealul cu denumirea Chiclău, care veghează liniștea satului, este generos deopotrivă cu toți sătenii, și cu Sanda – a adus și ceva piatră, cu căruța trasă de iapa Aliona…
Sanda se zbate. Dar iarna nu e departe. Nu vor reuși singuri, vor reuși numai dacă pune umărul fiecare dintre noi.
Pentru o reparație minimă a casei (fire electrice, acoperiș, sobă și igienizarea pereților și podului, alte lucruri mărunte, vezi foto) avem  un deviz de cheltuieli de cca 60 mii lei.
    

Dacă vrei să lași o urmă în viața celor doi tineri, care încearcă să-și ia destinul în propriile mâini, Pune Umărul!

Accesează https://guvern24.md/projects/pune-umarul-lasa-o-altfel-de-urma-pe-pamant-2/ şi urmează paşii descrişi pentru a dona. 
Campanie de caritate, inițiată de Asociația Obștească ”Femeia și Copilul-Protecție și Sprijin”  din Criuleni, în parteneriat cu Consiliul raional Criuleni și Primăria Mășcăuți, raionul Criuleni.

© 2021. All rights reserved. Crafted with ♥ by Purple Media