DE LA PUTERE LA IMPACT: CONSOLIDAREA CAPACITĂȚILOR INSTITUȚIONALE PENTRU PROTEJAREA ȘI ÎMPUTERNICIREA FEMEILOR DIN MOLDOVA

În perioada 01 iulie – 31 decembrie 2024, Asociația Obștească „Fiecare Contribuie pentru Schimbare” (FCPS) a implementat proiectul  „De la putere la impact: Consolidarea capacităților instituționale pentru protejarea și împuternicirea femeilor în Moldova, finanțat de UN Women  din sursele Uniunii Europene în cadrul Apelului pentru Granturi Mici destinat organizațiilor societății civile active în domeniul eliminării violenței împotriva femeilor și fetelor. Proiectul a vizat consolidarea capacității instituționale a asociației prin dezvoltarea cunoștințelor și competențelor personalului pentru a integra perspectivele de gen în planificare strategică și implementare, în conformitate cu standardele internaționale și legislația națională.

Impactul proiectului se reflectă în instituționalizarea egalității de gen în procesele interne ale FCPS și în sporirea capacității personalului de a răspunde situațiilor de violență în mod sensibil la gen. Revizuirea documentelor organizaționale a consolidat cadrul intern pentru promovarea includerii și respectului diversității, iar colaborarea strategică cu AO „Artemida”, organizație specializată în domeniul prevenirii șui combaterii violenței din or. Drochia, a întărit mecanismele locale de advocacy și sprijin legal pentru femei și fete.

Aceste rezultate sunt cu atât mai relevante în contextul Republicii Moldova, unde peste 73% dintre femeile de peste 15 ani au experimentat violență din partea unui partener și aproximativ 40% au suferit violență fizică sau sexuală în decursul vieții, evidențiind o prevalență ridicată a violenței de gen care necesită răspunsuri coordonate și susținute de politici și practicile societății civile. 

Prin întregul pachet de activități și rezultate, proiectul a contribuit la crearea unei culturi organizaționale mai incluzive, la dezvoltarea competențelor de advocacy și la consolidarea mecanismelor de sprijin juridic pentru femei și fete în comunitatea locală, avansând astfel obiectivele de prevenire și eliminare a violenței bazate pe gen.

© 2026. All rights reserved. Crafted with ♥ by Purple Media