Astăzi mi-am apărat diploma

Astăzi a fost o zi cu o încărcătură emoțională foarte mare, deoarece mi-am apărat diploma, mi-am apărat dreptul de a deveni un specialist bun în domeniul pe care mi l-am ales.

Eleonora diploma
Aici port costumul, care este și lucrarea mea de diplomă.

 

Sunt mulțumită de rezultatul obținut și știu că fără niște oameni minunați care să mă susțină mereu și să mă încurajeze nu aș fi reușit. Vreau să mulțumesc din tot sufletul familiei mele care m-a crescut și care m-a educat, m-a învățat, că orce ar fi, să nu mă dau bătută, să lupt și să invăț, că în viață nu va fi mereu cineva alături de mine. De asemenea n-am să am în preajmă pe cineva să mă ajute,  să-mi ofere totul de-a gata, trebuie sa învăț,  să-mi fac singură o viață și o carieră. În mod special vreau să mulțumesc Asociației Obștești “FEMEIA ȘI COPILUL -PROTECȚIE ȘI SPRIJIN”, director executiv doamna Victoria Secu, care m-a ajutat enorm de mult și datorită cărora azi pot spune, că am o profesie, sunt împlinită și fericită. Le voi fi veșnic recunoscătoare pentru tot ce au făcut pentru mine și pentru că m-au sprijinit în orice moment prin care m-am simțit uneori fericită, alte ori mai puțin fericită.

Se spune că educatoarea și învățătoarea sunt a doua mamă, eu azi am simțit că mă despart de mama cea care m-a învațat să cos, să calc, m-a dojenit, cînd a trebuit, m-a lăudat. Mi-au fost alături mereu.

Eleonora profesoarele
Ecaterina Popa (stînga) și Tatiana Straistari (dreapta), bunele mele profesoare!

 

Vreau să-i mulțumesc enorm maistrului, doamnei Ecaterina Popa, o femeie de aur care timp de 3 ani a fost ca o mamă pentru mine și colegele mele. Azi, cind ne-am despărțit, am simtit un gol imens în suflet numai la gîndul, că nu ne vom întîlni atît de des. Am simțit un ajutor și susținere mare din partea doamnei Tatiana Straistari căreria îi  doresc sănătate, succese și elevi buni. Dacă a-și mulțumi la fiecare în parte a-și putea scrie o carte, căci pot spune cu mîndrie, că am lîngă mine oameni minunați cu o inimă de aur pe care îi iubesc enorm. VĂ MULȚUMESC!

În fotografie port costumul, care a fost și lucrarea mea de diplomă și am căpătat certificat de specialitate de categoria III.

Eleonora Verdeș, membră a grupului de auto-reprezentanți

© 2021. All rights reserved. Crafted with ♥ by Purple Media