Mica delegație a inclus membrii Asociației Obștești Armonie din satul Oxentea, raionul Dubăsari, ai Asociației Obștești Empatie din satul Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni, Asociației Obștești De la vis la acțiune, din satul Cocieri, raionul Dubăsari, și Asociației Obștești Copii cu dizabilități, din satul Hîrtopul Mare, raionul Criuleni.
La sediul asociației călărășene, care este activă și utilă în comunitate deja de 13 ani, ne-a întâmpinat Cristina Mogîldea, care ne-a fost ghid prin încăperile asociației și gaydă binevoitoare. Împreună cu psihologul de la DORINȚA, ne-au vorbit despre istoricul apariției organizației, activitățile curente, proiectele pe care le-au desfășurat pe parcursul anilor, despre durabilitatea serviciilor pe care le dezvoltă. Oaspeții au dorit să afle mai multe detalii despre cum Asociația Dorința construiește și menține parteneriate cu autoritățile locale și alți factori importanți în comunitate. Utile au fost și relatările Cristinei și ….. despre activitățile de fundraizing, ori, pentru asociații aflate la început de cale orice sursă de finanțare înseamnă activități utile, vizibilitate, credibilitate… În timpul discuției am aflat și care au fost practicile pozitive ale organizației Dorința, pe care ar putea să le preia și organizațiile aflate în vizită, și ce schimbări sunt necesare pentru sporirea eficacității și durabilității serviciilor noastre.
Scopul vizitei la Călărași se înscrie în dezideratele proiectului în care sunt implicate cele patru OSC-uri de pe malul Nistrului, și anume consolidarea capacităților a 4 ONG-uri prin formarea de noi parteneriate la nivel local, regional și național, pentru promovarea drepturilor persoanelor defavorizate.
Activitatea a fost parte a proiectului “Maluri diferite-scopuri comune”, susținut de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), în cadrul Programului Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova, implementat de FHI 360 și AO “Femeia și Copilul-Protecție și Sprijin” din or. Criuleni.
S. Cernov, AO FCPS
Aspecte din timpul vizitei.