De Ziua Copiilor a fost vesel la «Garofița» din Coșnița

De 1 iunie, picii de la grădinița «Garofița» din Coșnița, Dubăsari, au participat la o sărbătoare pe cinste. Pe la ora 10.00, actorii de la Teatrul Municipal Guguță deja îi distrau cu clovneriile lor, după care, sărbătoarea a continuat cu prezentarea de către discipolii grupei pregătitoare a unui micuț concert. La sărbătoare au participat activ și părinții micuților. Aglaia Russu, directoarea grădiniței, i-a felicitat pe cei prezenți cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, le-a mulțumit pentru că știu să creeze atmosferă prietenoasă în familii, pentru că au grijă de odraslele lor. Ina Cazacu, coordonator de proiect în cadrul AO FCPS, asociație care a contribuit la organizarea și desfășurarea sărbătorii, în colaborare cu administrația instituției, le-a urat copiilor succes, părinților – înțelegere, autorităților – forțe să continue crearea condițiilor decente copiilor în grădinițe.

La finele sărbătorii toți copiii au fost servicți cu fructe, suc și dulciuri.

Activitatea a avut scopul de a crea mediul favorabil de acceptare a copiilor cu CES și cu dizabilități, prin implicarea lor și a părinților lor în activități comune, de recreere, de învățare și distractive. Sărbătoarea a  fost susținută de către Fundația SOROS  Moldova, în cadrul proiectului «Acționăm împreună pentru incluziune», implementat de către AO FCPS în 26 de grădinițe din raioanele Criuleni și Dubăsari.

 

© 2021. All rights reserved. Crafted with ♥ by Purple Media