Parteneriate stabile, experiențe noi

Vineri, 19 iunie, un grup de autoreprezentanți din Criuleni au răspuns invitației Asociației de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic (ASCHF) din Peresecina, rl Orhei, de a le vizita sediul și a petrece o zi împreună cu beneficiarii lor.

După o cursă lungă de la Criuleni prin sate, pe la beneficiarii care ne așteptau la portițe, am ajuns la Peresecina – un sat amenajat frumos, cu trotuare accesibile persoanelor cu mobilitate redusă, am găsit cu ușurință sediul gazdelor noastre din acea zi. În sala în care urma să ne reamintim cine suntem  (zic să ne reamintim, pentru că majoritatea autoreprezentanților deja se cunoșteau de la şcoală de vară din iunie 2014) ne așteptau Alex, Valentina, Ana, Olga și Dumitru. Ecaterina, Mariana și Sergiu urma să ni se alăturie, după ce își finisează obligațiunile de serviciu. Fetele sunt angajate la bucătăria Centrului Comunitar, iar Sergiu este principalul și unicul responsabil de mica fermă de iepuri, și dânsul vine la activități numai dacă urecheații și-au luat doza de apă, mâncare și … atenție.

Ana Costin și Mariana Pantea, coordonatoare în cadrul ASCHP din Peresecina, după ce au destins atmosfera prin pozitivismul lor și felul în care au motivat tinerii să se descătușeze, au moderat o discuție despre dreptul oamenilor, inclusiv ai celor du dizabilități, la angajare în cîmpul muncii.

Dumitru a vorbit despre încadrarea sa în cîmpul muncii, el este angajat în atelierul de lemnărie din cadrul ASCHF. Olga ne-a vorbit detaliat despre experiența de angajat în calitate de observator în una dintre secțiile de votare din sat, la alegerile locale din 14 iunie, unde a avut de observat și de notat toate amănuntele legate de procedura de votare exercitată de către persoanele cu dizabilități, pentru a o raporta Centrului de Asistență Juridică a Persoanelor cu dizabilități.

Autoreprezentanții din Criuleni – Ion, Macar, Eleonora – au relatat scurta lor experiență de a fi angajați, iar mama unuia dintre autoreprezentanți a avut ocazia sa afle amănunte privind munca asistată a persoanelor cu dizabilități – detalii pe care le-a aflat din prima sursă. Parascovia şi Nina au spus colegilor despre succesele la învăţătură şi planurile lor pentru vara curentă.

Exercițiul în aer liber ”Descrie-te pe sine”, moderat de către Ala Ianenco, coordonator al Programului Autoreprezentare din cadrul AO FCPS, i-a motivat pe autoreprezentanți să spună despre sine lucruri pozitive – să spună trei lucruri preferate și despre care ar dori să știe și colegii săi. Înghețata, fructele și dulciurile, servite în cadru natural, pe malul lacului din parcul din Peresecina, au fost delicii pe care toți le-au savurat în mod egal – cu mare plăcere!

Spre finele vizitei s-a mai întâmplat un mic detaliu care a întregit senzația de zi împlinită reușit a Anei grație șurubelnițelor fermecate ale șoferlui Veaceslav Braniște de la Criuleni, căruciorul său nu va mai frâna ori de cîte ori vrea! Defecțiunea tehnică a fost remediată în cîteva minute, și Ana va putea manevra singură mașinuța, care-i asigură mobilitatea!

Beneficiarii Asociației din Peresecina au promis că vor întreprinde o vizită de răspuns la Criuleni, căci teme de discuții, interese comune au suficiente, în plus, doresc să împărtășească cu colegii reușitele şi să se bucure reciproc de succese.

Activitatea a fost realizată  în cadrul proiectului “Incluziunea şcolară şi socială a copiilor cu dizabilităţi” susţinut financiar de către SOIR Moldova. Mulţumim pentru participare activă şi implicare grupului de tineri, care fac parte din programul Autoreprezentare, şi coordonatorilor lor.
Svetlana Cernov, manager comunicare, AO FCPS

În imagini: aşa a fost ziua la Peresecina!

© 2021. All rights reserved. Crafted with ♥ by Purple Media