În perioada 1 aprilie–30 noiembrie 2025, Asociația Obștească „Fiecare Contribuie pentru Schimbare” a implementat în raionul Criuleni proiectul „De la vulnerabilitate la putere”, cu sprijinul financiar al Asociației pentru Relații Comunitare, din fondurile Fundației OAK. Proiectul a vizat crearea unui mecanism de sprijin accesibil și eficient pentru femeile din grupuri vulnerabile, inclusiv femeile cu dizabilități și vulnerabilități multiple, aflate la risc de violență psihologică.
Intervenția a răspuns nevoii de acces sporit la informații, servicii și suport adaptat într-un context în care peste 70% dintre femeile din Moldova au experimentat forme de violență, dar doar o mică parte raportează oficial cazurile. Date recente arată, de asemenea, că peste 90% dintre femeile și fetele cu dizabilități au fost supuse violenței psihologice sau emoționale, evidențiind vulnerabilitatea acestui grup și necesitatea unor mecanisme de sprijin adaptate.
În cadrul proiectului, au fost identificate principalele nevoi și obstacole ale femeilor din 10 localități ale raionului Criuleni, fiind realizată o analiză detaliată a necesităților și elaborate recomandări pentru intervenții adaptate. A fost creat și pilotat un program de suport emoțional pentru femei cu dizabilități și vulnerabilități multiple, iar grupul de suport a oferit un spațiu sigur în care participantele și-au consolidat încrederea în sine și capacitatea de a recunoaște și preveni violența psihologică.
Pentru a facilita participarea efectivă a femeilor cu dizabilități, proiectul a inclus măsuri de accesibilitate, precum transport adaptat, desfășurarea activităților în spații accesibile și distribuirea de materiale informaționale adaptate. Totodată, 50 de profesioniști intersectoriali și-au consolidat capacitatea prin instruiri dedicate identificării și sprijinirii victimelor violenței psihologice, contribuind la un răspuns coordonat la nivel local.
Proiectul a contribuit la creșterea nivelului de informare, încredere și acces la servicii pentru femeile cu dizabilități și vulnerabilități multiple, promovând o abordare mai incluzivă și eficientă de prevenire și combatere a violenței psihologice.
Atunci când femeile au acces la sprijin, informație și spații sigure, ele devin mai puternice, mai protejate și mai implicate în viața comunității.