IMPACT COMUNITAR ȘI INCLUZIUNE PRIN IMPLEMENTAREA PLANULUI STRATEGIC

În perioada 1 ianuarie 2022 – 31 decembrie 2023, cu sprijinul financiar al IM Swedish Development Partner, AO „Fiecare Contribuie pentru Schimbare” (FCPS) a continuat să dezvolte servicii esențiale și să consolideze impactul comunitar prin implementarea Planului Strategic. Serviciul social „Echipă Mobilă” a asistat peste 40 de copii, cu dizabilități accentuate și severe, oferind anual peste 1.000 de intervenții la locuul de trai. Procurarea acestui serviciu de către Consiliul raional Criuleni, în perioada 2020-2023 și includerea costului în bugetul anual a fost o practică inovatoare la nivel local, dar și național.

Programul de orientare vocațională, dezvoltat în cadrul asociației în 2021, a implicat 45 de tineri, sprijinindu-i să descopere profilul profesional și să ia decizii privind cariera, inclusiv pentru tineri cu dizabilități și refugiați, prin parteneriate cu Direcția Ocupării Forței de Muncă și Școala Profesională Criuleni.

Direcția „Abilitare economică” a creat oportunități de muncă pentru 12 persoane cu dizabilități și a dezvoltat Atelierul „Zigzag”, extinzând echipa, diversificând produsele și crescând veniturile de 2,7 ori față de 2021. Subvențiile ANOFM au permis crearea de locuri de muncă adaptate pentru persoane cu dizabilități, inclusiv prin angajarea unei asistente personale – o premieră în practica țării.

Programul de suport pentru refugiați a asigurat asistență umanitară pentru aproximativ 1.300 de persoane, inclusiv produse alimentare, transport adaptat pentru 100 de persoane și acces la servicii ocupaționale pentru 416 persoane, iar 300 de persoane au primit asistență juridică și informare privind legislația în vigoare.

Reziliența și parteneriatele solide permit organizației să răspundă eficient la crize complexe, să extindă servicii specializate și să crească încrederea comunității în drepturile și nevoile persoanelor vulnerabile.

© 2026. All rights reserved. Crafted with ♥ by Purple Media