În perioada 01 aprilie 2021 – 30 noiembrie 2022, Asociația Obștească „Fiecare Contribuie pentru Schimbare”a implementat proiectul „Parteneriate locale pentru un acces mai bun la justiție”, susținut financiar de Institutul de Reforme Penale, din sursele Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare și sprijinul Ambasadei Suediei în Republica Moldova.
Proiectul a derulat în raioanele Criuleni, Dubăsari și unele localități din stânga Nistrului, a contribuit la îmbunătățirea accesului la justiție pentru peste 200 de persoane din grupuri vulnerabile – în special femei și bărbați cu dizabilități, persoane din grupuri vulnerabile și supraviețuitori ai violenței în familie. În contextul invaziei Federației Ruse în Ucraina, proiectul a sprijinit și persoanele temporar strămutate, asigurându-le acces la justiție și la nevoile de bază.
Proiectul a consolidat capacitatea organizației prin integrarea mecanismului de identificare, asistență și referire a cazurilor, a instruit beneficiarii privind drepturile lor și mecanismele locale de acces la justiție și a sensibilizat actorii cheie și comunitățile cu privire la nevoile persoanelor vulnerabile. În cadrul proiectului au fost realizate activități de mediatizare și advocacy prin Platforma de Dialog privind Accesul la Justiție și lecții publice, a fost elaborat Raportul privind analiza practicilor și politicilor locale privind accesul la justiție, au fost litigate strategic două cazuri, iar Broșura „Accesul la justiție pe înțelesul tuturor” a facilitat înțelegerea mecanismelor legale de către persoanele cu dizabilități.
Beneficiarii au dobândit abilități practice pentru a-și revendica drepturile. Profesioniștii implicați și-au consolidat cunoștințele despre mecanismele locale de acces la justiție. Parteneriatele dintre profesioniștii din domeniul justiției și comunitate s-au întărit, asigurând durabilitatea mecanismelor implementate.
Implicarea activă a comunității și consolidarea parteneriatelor locale cresc semnificativ eficiența și sustenabilitatea mecanismelor de acces la justiție.