PARTENERIATE PENTRU ANGAJAREA INCLUZIVĂ A GRUPURILOR VULNERABILE

În perioada 17 mai 2022 – 31 martie 2024, AO „Fiecare Contribuie pentru Schimbare”, în consorțiu cu AO „CASMED” și AO „Clinica Juridică Nord”, a implementat proiectul „Parteneriate pentru angajarea incluzivă a grupurilor vulnerabile”, cu scopul de a crea și dezvolta servicii care să susțină angajarea persoanelor din grupuri vulnerabile, cu accent pe persoanele cu dizabilități, în regiunile de nord și centru ale țării. Proiectul a vizat creșterea oportunităților de incluziune pe piața muncii, consolidarea capacității organizațiilor implicate și stimularea dialogului între actorii locali, inclusiv autorități, sector privat și societatea civilă.

Pe parcursul implementării, consorțiul a dezvoltat un program de învățare și dezvoltare a competențelor pentru angajare, adaptat nevoilor persoanelor vulnerabile. În cadrul acestuia, 74 de persoane și-au dezvoltat competențele profesionale prin programul de suport pentru angajare, iar 64 de părinți au fost implicați în ateliere de conștientizare a importanței sprijinului familial în procesul de angajare asistată. Prin serviciile de angajare asistată oferite 164 de persoane cu dizabilități au fost sprijinite să își identifice oportunități pe piața muncii.

Proiectul a facilitat, de asemenea, schimbul de bune practici și consolidarea dialogului între actori relevanți prin organizarea evenimentelor interregionale „Open Dialog”, dezvoltarea organizațională a partenerilor și promovarea istoriilor de succes în presă și media. În cadrul inițiativelor, au fost create 3 locuri de muncă adaptate pentru persoane cu dizabilități, au fost realizate două baze de date cu angajatori din regiunile proiectului și a fost elaborat și promovat Ghidul pentru angajatori „Mai mult decât un loc de muncă”.

Angajarea incluzivă devine sustenabilă atunci când este susținută de parteneriate solide, servicii integrate și transfer de bune practici între actori relevanți, contribuind atât la integrarea persoanelor cu dizabilități pe piața muncii, cât și la schimbarea percepțiilor sociale.

© 2026. All rights reserved. Crafted with ♥ by Purple Media