Pe data de 8 decembrie, la Criuleni, în sala de şedinţe a Centrului UNIT, s-a desfăşurat masa rotundă de totalizare a rezultatelor activităţii Serviciului „Echipă Mobilă”, care pe parcursul a trei ani se implică în viaţa beneficiarilor lor şi ale familiilor acestora. După cum ne-a informat Vera Stahi, coordonatoarea serviciului, care este un serviciu social prestat de către AO „FCPS”, în trei ani de activitate în formula actuală, serviciul a fost disponibil beneficiarilor din 19 localităţi din cele 38, câte sunt în raionul Criuleni.
La masa rotundă au fost prezenţi părinţii beneficiarilor serviciului, asistenţii sociali comunitari şi asistenţi medicali, acei cu care angajaţii SEM colaborează atunci, când decid să ia în asistenţă copii cu dizabilităţi. Pe lângă totalizarea rezultatelor muncii Echipei Mobile, participanţii la masa rotundă şi-au exprimat opiniile, fiecare gând fiind important şi binevenit.
Unii părinţi au spus că şi-ar dori ca asistenţa copiilor lor să dureze mai mult decât un an, alţii au spus că patru şedinţe pe lună cu kinetoterapeutul sunt puţine. Câţiva părinţi şi-au împărtăşit cu plăcere din amintirile şcolii de vară, din iunie, 2017. Unii spuneau că pentru prima dată în mulţi ani de când îşi îngrijesc copiii bolnavi s-au odihnit înafara casei, la o tabără de odihnă, timp în care au uitat de grijile cotidiene şi au dedicat copiilor lor mai multă atenţie. Unii dintre ei au mers la tabăra organizată de AO „FCPS” cu ambii copii, având parte astfel de o terapie de familie.
Asistenţii medicali au fost de părere că în serviciu ar mai trebui să se afle şi un asistent medical, însă Echipa Mobilă este un serviciu social, regulamentul căruia nu prevede angajarea unui asemenea specialist. SEM, conform regulamentului şi standardelor de calitate, spunea Vera Stahi, este autorizat să acorde asistenţă specializată copiilor încadraţi în grade de dizabilitate. Întrucât gradul de dizabilitate se atribuie după primii trei ani de viaţă, iar asistenţa specializată din primele luni de viaţă este mai mult decât vitală, Maria Moşneguţ, pediatru în cadrul Centrului Medicilor de Familie Criuleni, a venit cu o veste bună pentru părinţii copiilor de vârstă fragedă. Potrivit pediatrei, de curând, raionul Criuleni este parte din proiectul-pilot de creare a Centrelor de Intervenţie Timpurie pentru copii de la 0 la 3 ani, care va funcţiona în centrul raional şi care va acorda asistenţă specializată copiilor cu tulburări în dezvoltare, or, este demonstrat, că în primii ani de viaţă majoritatea copiilor pot fi recuperaţi mult mai uşor decât în anii şcolari, de exemplu.
Începând cu anul 2015 şi până la 1 decembrie 2017, specialiştii Serviciului Echipă Mobilă au realizat 2254 vizite la domiciliul beneficiarilor şi 3605 intervenţii în familiile a 72 de copii cu dizabilităţi, dintre care 27 fete şi 45 de băieţi.
Participanţii la masa rotundă au ajuns la concluzia, că Serviciul Echipă Mobilă trebuie să continue. Amintim, că din anul 2017, acesta este susţinut financiar de către doi finanţatori – IM „Swedish Development Partner” şi cofinanţat de Consiliul Raional Criuleni, din bugetul public.
Serviciul de suport „Echipă Mobilă” este un serviciu de prevenire a instituţionalizării şi incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi. În aprilie 2016, SEM Criuleni al AO „FCPS” a fost acreditat pentru următorii cinci ani, de către Consiliul Naţional de Acreditare a Prestatorilor de Servicii Sociale, iar în septembrie, acelaşi an, rezultatele echipei de specialişti au fost remarcate de către Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, cu titlul de „Cea mai bună Echipă Mobilă, alături de alte două servicii similare din cele 16 existente în republică. SEM Criuleni este unicul serviciu de acest fel, prestat de către o organizaţie neguvernamentală.
În fotografii: aspecte de la masa rotundă, 8 decembrie, 2017.