Vă îndemnăm și în acest an să ne desemnați 2%!

Prieteni! Vrem să vă amintim, că AO FCPS face parte din lista organizaţiilor necomerciale, care poate beneficia de 2% din impozitele pe venit plătite de salariaţi.

Asta înseamnă, că oamenii care declară veniturile şi achită statului un anumit procent din sumă, au dreptul să direcţioneze o parte din aceşti bani nu în buget, dar unei organizaţii, care poate fi şi a noastră!

Dvs nu pierdeţi nimic, iar noi primim ajutorul financiar nesesar şi suport pentru activităţi, adică îi puteți împărți cu noi! Vom aprecia dacă alegeți organizația noastră!

Despre rostul celor 2% puteţi să le vorbiţi şi altor oameni, colegilor de serviciu, contabililor diferitor firme, prietenilor…

Vă rugăm să ne susţineţi şi vă mulţumim că aţi decis să ajutaţi beneficiarii noştri!

Includeţi în declaraţia de venit pentru anul 2020, la rubruca necesară, codul fiscal al AO FCPS: 1012620006495.

Vă informăm, că din suma primită de la cetățeni în anul 2020, 15189 de lei au fost utilizați drept contribuție pentru procurarea minibusului adaptat pentru persoanele cu dizabilități (va fi utilizat de către persoane cu dizabilități pentru monitorizarea accesibilității spațiilor publice și pentru servicii de transport persoanelor imobilizate în scaune rulante). Restul sumei va fi valorificată în anul 2021.

Vă mulțumim pentru încredere și pentru suportul fiecăruia!

© 2021. All rights reserved. Crafted with ♥ by Purple Media