Elena: “E un mare beneficiu să avem asemenea servicii aproape de casă şi mai ales gratuit!”

Centrul de intervenție timpurie „Lăstărel” din or. Criuleni, primul de acest gen în estul Republicii Moldova, a asistat pe timp de pandemie COVID-19 110 copii cu vârsta de până la 3 ani (67 băieţei şi 43 de fetiţe) care se confruntă cu dificultăți în dezvoltare sau au prezentat semne de risc de apariție a tulburărilor de dezvoltare. Acest lucru a fost posibil datorită suportului Uniunii Europene, în cadrul proiectului „COVID 19: Rezistența și Durabilitatea Societății Civile” implementat de ERIM (anterior IREX Europe).

În perioada octombrie 2020-septembrie 2021, cei cinci specialiști ai centrului – pediatru, neurolog, psiholog, asistent social și kinetoterapeut – au oferit copiilor programe de terapie, de reabilitare și părinților acestora consiliere psihologică și consultanță individuală în aplicarea activităților de suport copiilor acasă.

Unul dintre beneficiarii centrului este Alex, în vârstă de 1 an, din raionul Criuleni, care a fost adus la evaluare de către mama lui pe când el avea doar 3 luni. Recomandarea de a fi evaluat de către specialiștii „Lăstărel” a venit de la neurologul din Centrul Consultativ. Copilul era foarte pasiv, avea musculatura slăbită, nu ținea capul și nici nu se rostogolea. Paralel cu tratamentul prescris de neurolog, lui Alex i s-a recomandat un program de recuperare prin kinetopterapie și masaj medical.

„Inițial, noi am început a căuta un maseur pentru copii, găsisem chiar pe cineva la o distanță de 15 km, dar îndată ce am aflat de „Lăstărel”, și mai ales că prestează servicii gratuite, am mers la evaluare şi am convenit orarul şedinţelor de reabilitare. Rezultatul s-a observat după primele ședințe de masaj, când a început a se rostogoli de pe o parte pe alta, iar deja după al doilea curs de reabilitare copilul a început a sta pe funduleț. Noi am fost fericiți să observăm aceste schimbări, pentru că este greu să te împaci, când faci comparație cu alți copii, că la al tău, la vârsta la care este, nu se observă dezvoltarea care trebuie să fie. E un mare beneficiu să avem asemenea servicii aproape de casă și mai ales gratuit. Specialiștii sunt foarte buni, le recomand cu încredere și altor părinți să le treacă pragul. Noi așteptăm deja vârsta de 1 an și o să revenim neapărat la dna Zinaida, la următorul curs de reabilitare. Vrem să vedem copilașul nostru cum va face primii pași și să fim siguri că este sănătos!”, a povestit Elena, mama lui Alex.

Kinetoterapeuta Zina Branici în exerciţiul profesiei.

Actualmente la „Lăstărel” asistența kinetoterapeutică este asigurată de către specialista Zinaida Branici licențiată în domeniu. „Ne-a bucurat mult străduința mamei copilului, care, pe lângă cele 15 proceduri oferite de centru, a continuat zilnic, uneori și de două ori, să repete cu Alex mișcările mele și exercițiile pentru că acasă copiulul este mai relaxat. La vârsta de 6 luni, Alex a revenit la evaluarea și reabilitarea repetată. Au urmat alte 15 ședințe de masaj, exerciții, kinetoterapie. După ce reabilitarea a ajuns spre sfârșit, mama copilului, Elena, m-a sunat și a spus că în urma vizitei la neurologul  recomandat de medicul de familie, care urma să decidă următoare internare la spital, medicul a spus că starea lui e mult mai bună și nu necesită internare. Asta a fost pentru noi un semn, că nu am lucrat în zadar și o bucurie, pentru părinți. Urmează să ne revedem în curând, ca să continuăm recuperarea”, a spus specialista Zinainda.

De la deschiderea Centrul de Intervenție Timpurie „Lăstărel”, de serviciile kinetoterapeutului au beneficat 28 de copii. În total, până la mijlocul lunii septembrie, 2021, Zinaida Branici a oferit 237 de ședințe de kinetoterapie copiilor cu vârsta de la 0 la 3 ani. Afecțiunile cele mai des întâlnite sunt displazie, picioruș în varus, torticolis (gât strâmb), hipotonus sau hipertonus. Serviciile Centrului sunt gratuite și disponibile tuturor familiilor din r-nele Criuleni și Dubăsari, care educă copii cu vârsta de la 0 la 3 ani.

Centrul de Intervenție Timpurie ”Lăstărel” este susținut de Uniunea Europeană și Equal Right and Independent Media (ERIM), prin proiectul ”COVID-19. Reziliența și durabilitatea societății civile”, perioada de implementare: 01 octombrie 2020 – 30 septembrie 2021.

© 2021. All rights reserved. Crafted with ♥ by Purple Media