Care este reacția cetățenilor la procesul de monitorizare a accesibilității?
Olga Lîsenco, coordonatoarea programului Advocacy, AO FCPS
În vara acestui an, 2021, în fiecare dimineață, Eleonora Verdeș aștepta la marginea drumului mașina asociației adaptată la necesitățile persoanei în scaun rulant pentru a merge în satele raionului Criuleni cu monitorizarea accesibilității. Reacțiile vânzătorilor și agenților economici care nu-și onorează responsabilitățile de accesibilizare, conform legii și standardelor în constructive, erau deseori destul de agresive.
O vânzătoare a unei gherete din or. Criuleni: ”ian lăsați-mă, mă rog, cu drepturile omului a voastre…”, Agent economic din s. Mașcăuții, stăpâna magazinului: ”noi atâtea avem pe capul nostru, că numai asta ne lipsește! În loc să investesc în copiii, mei eu încerc să fac față cerințelor.”
Primarii, despre acces la primărie și alte instituții: ”dați-ne bani și noi facem ”, ”noi vom face cât ne permit banii și spațiul și dacă nu va corespunde standardelor cred că nu e mare crimă, principalul să fie făcut!”
”Principalul să fie făcut” se face şi rampa de acces la farmacie, fără acces de la carosabil la trotuar, nemaivorbind despre rampa de acces, unde nu corespunde unghiul de înclinație, barele se instalează în varianta scurtă sau deloc și lipsesc din ambele părți sau dintr-o parte, fără șine orizontale pentru a preveni alunecarea căruciorului, cu pretenții mari, de ce nu ne-am apropiat în perioada de reconstrucție sau construcție a obiectului. Ani la rând firmele de construcție pun la încearcare răbdarea oamenilor ce au nevoie de spații accesibile, cheltuie banii publici și fac cum lor le este comod și nu duc nicio răspundere de rezultat.
Deseori managerii, cvare ar trebui să ceară de la proiectanţi, verificatori, diriginţi de şantier, supraveghetori tehnici, constructori, respectarea standardelor, dau din umeri și găsesc scuze: ”am fost în concediu când se finisa reparația”, ”au construit blocul sanitar după un proiect vechi luat din altă instituție” , ”ofertantul nu a respectat cerințele mele, sau nu a vrut să le respecte” . Așa apar ”monstre” întruchipate în beton și piatră periculoase pentru viața cetățeanului sănătos, nemiavorbind despre persoana cu dizabilități în cărucior sau cu mobilitate redusă. Consiliul local poate să voteze 240 mii lei pentru distracții de revelion, hramul satului, foc de artificii și să evite cheltuieli pentru accesibilizare. Iar secretarul consiliului poate să se exprime despre spațiul inaccesibil că persoana în scaun rulant are asistent personal și “de ce, mă rog, așa insistă pe accesibilizare!”
De ce necesitățile persoanelor care nu sunt capabile să se descurce fără ajutorul nostru, sunt deseori ignorate de cei care direct sunt responsabili de crearea condițiilor ce le-ar ușura viața?
Probabil că suntem prea toleranți și nu am amendat APL, agenți economici, firmele de construcție pentru încălcarea drepturilor sociale a persoanelor cu dizabilități, pentru că nu am prevăzut în contractele încheiate punctul în care firma ce prestează lucrări de reconstrucție/construcție poartă răspundere pentru nerespectarea standardelor în construcție privind accesul și dacă le face cu încălcări va reface lucrările din cont propriu.
Pentru că alți cetățeni și elevii din școală știu prea puțin ce este accesibilitatea și ce înseamnă design universal. Pentru că persoanele cu dizabilități și familiile acestora nu unesc eforturile pentru a impune autoritățile să respecte drepturile fiecărei persoane în localitate.
Pentru că vecinului nu-i pasă ce se face după gard.
Pentru că Legea este Lege atunci când ea este respectată și cunoscută de toți.
Pentru că omul în scaun rulant, după o aşa atitudine, nu poate merge la prieteni, la muncă, la farmacie, la punctul medical, la concert, la muzeu și nu-și trăiește viața din plin. Iar în ochii lui se citește o disperare totală și neîncredere în oamenii din jur și autorități.
