Natalia Paslari, împreună cu cele două fetițe ale sale, de 8 și 9 ani, a traversat hotarul cu Republica Moldova încă în luna martie. A părăsit casa sa din Bolgrad, regiunea Odesa, Ucraina, din cauza că îi era frică pentru viața copiilor și și-a găsit adăpost în s. Hîrtopul Mic, r. Criuleni. Este născută în Moldova, iar la Hîrtop a fost găzduită de persoane apropiate. Deși adesea denumirile organizațiilor care se implică în ajutorarea refugiaților sunt greu de memorizat, Natalia apreciază implicarea acestora, de rând cu cea a cetățenilor din sat.
”Din Criuleni au fost organizații, la școală am fost ajutați, dna Ecaterina Țurcan a orgnaizat multe activități pentru copii. Noi apreciem foarte mult concursurile organizate pentru copii, excursiile la Grădina Zoologică, la pensiunea ”Satul Moldovenesc”. Copiii s-au plimbat, s-au distrat foarte bine, după o perioadă de stres pe care au trăit-o. Este foarte important acest suport, pentru că odată veniți în Moldova s-au aflat mai mult acasă, au învățat online și duceau lipsă de comunicare, erau chiar foarte stresați! În Ucraina copiii mergeau la dansuri, la gimnastică, iar odată cu războiul, activitățile lor obișnuite au fost sistate. De când se ocupă cu ei dna Ecaterina, le organizează diferite activități, concursuri, ateliere de desen, fetițele mele și-au făcut prieteni printre copiii din Hârtop, au făcut cunoștință și s-au împrietenit cu copii din alte regiuni ale Ucrainei, veniți în Moldova la fel, ca și noi. Acum fetițele mele se simt mult mai bine emoțional, decât la începutul perioadei de aflare în Moldova, datorită suportului psihologic pe care l-au primit. Pe lângă acest suport emoțional, am fost ajutați și material. Mă gândesc foarte des la ce va urma, cum vor învăța odată cu începerea anului școlar… Am fost anunțați, din Ucraina, că ni se vor organiza lecții online. La o școală locală nu cred că i-am putea da pe copii, atâta timp cât nici literele nu le cunosc în limba română. Eu cred că toți părinții sunt stresați la gândul cum vor învăța copiii lor mai departe. Noi avem nevoie de școală și de activități pentru copii, ca ei să se simtă implicați și să uite de clipele de groază prin care au trecut la auzul sirenelor de alarme.”
În rolul său de partener, FCPS acordă suportul psihologic pentru refugiații din Ucraina în cadrul proiectului „Ajutor de urgență refugiaților ucraineni vulnerabili din Moldova”, finanțat de EU Civil Protection & Humanitarian Aid și implementat de Caritas Czech Republic in Moldova.
În imagini: Natalia Paslari, împreună cu fiicele sale Carina și Vitalina Paslari, șiEcaterina Țurcan, pedagog care organizează activitățile locale pentru refugiații cazați la Hîrtopul Mare